08 May Kaufland Romania sprijina “Let’s Do It, Romania!” si in 2012
Kaufland România, una dintre cele mai mari companii în domeniul de retail, a confirmat pentru a doua oara participarea alături de Let’s Do It, Romania!, în acţiunea ce se va desfăşura pe 12 mai 2012. Astfel, compania accentuează nevoia de conservare a bunurilor naturale şi protejare a mediului, încercând cu orice ocazie să minimalizeze orice impact negativ asupra acestuia.
Înfiinţată acum 7 ani, Kaufland România doreşte să conştientizeze populaţia asupra importanţei reciclării, considerând că nu este suficient doar să vorbeşti despre protejarea mediului. De aceea, a hotărât să se implice activ în campaniile sociale desfăşurate pe teritoriul României. Spre exemplu, luna trecută a avut loc o acţiune de plantare puieţi în Parcul Industrial din Ploieşti, cu ajutorul angajaţilor Kaufland, voluntari în acest proiect. “Ajută-l să meargă la şcoală” a fost un program susţinut financiar de Kaufland România. În cele 2 centre “Salvaţi copiii!” incluse în proiectul susţinut de companie, 127 copii beneficiază de pachete de servicii educative şi sociale integrate.
Kaufland Romania aparţine concernului german Schwarz, având peste 1000 de filiale în Europa şi fiind una dintre cele mai dinamice companii din sectorul retail-ului. A intrat pe piaţa românească în octombrie 2005 în Bucureşti, iar în prezent cuprinde peste 75 de filiale în ţară. În ceea ce priveşte mediul intern, compania a implementat tehnologii moderne de conservare a energiei şi foloseşte materiale durabile.
Mulţumim Kaufland România pentru sprijinul acordat în scopul schimbării viziunii lumii asupra mediului înconjurător şi sperăm la o colaborare de lungă durată cu Let’s Do It, Romania!
No Comments