Sună clopoțelul la Școala Mea Verde! - Let's Do It, Romania!
8993
post-template-default,single,single-post,postid-8993,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode_popup_menu_push_text_right,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,transparent_content,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-13.5,qode-theme-bridge,qode_advanced_footer_responsive_768,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.5,vc_responsive

Sună clopoțelul la Școala Mea Verde!

Sună clopoțelul la Școala Mea Verde!

Let`s Do It, Romania! anunta lansarea unui proiect nou nout ce se adreseaza scolarilor responsabili!

“Scoala mea Verde”, este un proiect coordonat de echipa “Let`s Do It, Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială din România, care are ca obiectiv responsabilizarea unităților de învățământ față de mediu și renovarea școlilor folosind materiale ecologice. Pentru a desemna școlile care vor beneficia de reamenajare/renovare, echipa “Let`s Do It, Romania!” va organiza o competiție la care sunt invitate școlile dornice să se implice în proiect. Școlile înscrise în competiție vor derula acțiuni de educare ecologică în comunitatea locală,în vederea colectării selective a unei cantități cât mai mare de deșeuri.

Proiectul se adresează elevilor si implicit cadrelor didactice care predau la clasele I-XII în unități de învățământ a căror clădire necesită consolidare. De asemenea, Școala mea Verde își propune să încurajeze comportamentul responsabil față de mediu și nu doar în rândul copiilor, ci și al profesorilor și al părinților.

Marele premiu al proiectului îl constituie renovarea unei unitati de invatamant.În cadrul etapei de jurizare, partenerii pot decide susținerea mai multor unități de învățământ.

Proiectul se va desfasura în doua etape distincte, respectiv:

Etapa I:

A. Inscrierea școlilor (8-17 mai). In această perioadă școlile dornice trebuie să realizeze un mic dosar de înscriere, conform Regulamentului disponibil pe site-ul www.letsdoitromania.ro/scoalameaverde

B. Activitățile pentru concurs (15 mai-3 iunie)

În cadrul acestei etape, vor fi organizate sesiuni de educare ecologică în rândul elevilor și membrilor comunității, dar și o acțiune de colectare selectivă a deșeurilor

C. Evaluarea și anuntarea câștigătorilor  (5-11 iunie).

Etapa a II-a: Reabilitarea unitatilor castigatoare

De asemenea, o unitate de învățământ va beneficia de mobilier și dotări pentru un laborator de informatică.

Toate școlile eligibile sunt invitate să viziteze siteul http://www.letsdoitromania.ro/scoalameaverde pentru a vizualiza modalitate de înscriere și regulamentul oficial al concursului.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa scrieti la: [email protected]

1Comment

Post A Comment