25 Apr PUMA și Let`s Do It, Romania! te invită la concursul „PUMA The Creative Factory”PUMA te provoacă la concursul PUMA The Creative Factory! Show us your bag!
PUMA și Let’s Do It, Romania! te invită la concursul „PUMA The Creative Factory”, dedicat oamenilor talentați, care sunt pasionați de artă, design, arhitectură sau care pur și simplu au suficientă imaginație încât să creeze ceva grozav din orice material. De data asta, PUMA te provoacă să realizezi un obiect de expoziție din Puma Recyclable Bags! Poți să porți dreadlocks și să faci alpinism în timpul liber sau pur și simplu să scrii poezii la lumina lumânarii, ne interesează rezultatul final, obiectul creat prin folosirea gentilor Puma Recyclable Bags!
Premiile sunt pe măsura provocării:
- Premiul întâi – 1.300 euro + o pereche de pantofi personalizată
- Premiul al doilea – 1.000 euro+ o pereche de pantofi personalizată
- Premiul al treilea – 700 euro+ o pereche de pantofi personalizată
- Două mențiuni – câte o pereche de pantofi personalizată
Demonstrează-ne ce poți, dacă ai împlinit deja 14 ani, parcurgând următoarele etape:
- 23 aprilie–2 mai: perioada înscrierilor, când participanții sunt rugați să transmită un scurt CV/portofoliu la adresa [email protected], prin care să evidențieze că au experiență în domeniul artelor, designului, creației și/sau arhitecturii;
- 3 mai – sunt selectate 30 de persoane, în baza CV-urilor înscrise, care vor primi sacoșe PUMA (no-woven bags) pentru a crea obiectul pe care doresc să îl prezinte la final
- 5 mai–14 mai – perioada de creație, în care participanții selectați trebuie să realizeze obiectul ce va fi prezentat în cadrul evenimentului final;
- 15 mai – toate obiectele create vor fi livrate de către participanți la sediul PUMA (Șos. Pipera Tunari nr. 1, clădirea Nord City Tower, etaj 8, Voluntari).
- 22 mai – evenimentul final „PUMA The Creative Factory”, în cadrul căruia toate lucrările vor fi expuse, urmând a fi desemnați câștigătorii finali ai concursului.
Jurizarea va fi făcută de către echipa PUMA împreună cu Let’s Do It Romania. Din echipa de jurizare va mai face parte și un invitat de onoare, ce va fi anunțat până la data de 15 mai pe site-ul www.letsdoitromania.ro. Poți solicita mai multe detalii despre regulamentul concursului la adresa [email protected] sau îl poți citi aici.
Obiectul va fi realizat din sacoșe PUMA reciclabile pe cel puțin 50% din suprafața sa vizibilă. Dimensiunea obiectului nu trebuie să fie mai mare de 0,85 m lumgine /0,85 m lățime/1,5 m adâncime, pentru a putea fi expus cu ușurință în cadrul locației unde se va desfășura evenimentul final.
Obiectul artistic poate să fie realizat pe restul suprafeței de 50% din orice alte materiale, de preferință materiale din obiecte deja folosite sau tot din sacoșe PUMA reciclabile. Obiectul poate fi: un obiect de decor, un produs de fashion, un produs de utilitate casnică sau orice alt fel de obiect la libera alegere a participantului.
Scopul inițiativei este acela de a arată modul artistic sau practic în care pot fi reutilizate diversele produse pe care oamenii le folosesc în viața de zi cu zi și de a cultiva nivelul de responsabilitate.
Criteriile luate în considerare pentru departajarea câstigătorilor vor avea în vedere printre altele, ingeniozitatea lucrării, designul, gradul de dificultate, volumul de muncă sau mesajul transmis prin realizarea obiectului final. Nu este neapărat necesar ca cerințele menționate să fie întrunite în mod cumulativ – dacă obiectul excelează la unul dintre ele, poate fi desemnat în lista celor câștigătoare. Lista câştigătorilor va fi afişată şi va rămâne disponibilă pe www.letsdoitromania.ro.
Să recapitulăm! Tu trebuie să trimiți un CV la adresa [email protected] în perioada 23 aprilie-2 mai, iar dacă vei fi selectat vei primi un colet cu 150 de sacoșe PUMA, doar pentru tine și creația ta. Apoi ai timp berechet pentru a realiza obiectul din sacoșe, data livrării acestuia către PUMA fiind 15 mai. Apoi așteptăm cu toții expoziția „PUMA The Creative Factory”, când vei afla dacă te numeri printre câștigători.
Let’s Do It, prieteni! Let’s Do It, Romania!
Regulament „PUMA The Creative Factory”
PUMA ne provoacă la creație! « Let's Do It, Romania! – Blogul
Posted at 12:09h, 21 April[…] lansează alături de Let’s Do It, Romania! concursul „PUMA The Creative Factory”, care au o anumită legătură cu domeniul artei, design-ului sau pur și simplu sunt suficient de […]
Pato Basil
Posted at 16:41h, 28 Aprildragi prieteni, va felicit pentru intiativa… vreau sa remarc o greseala
“Dimensiunea obiectului nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m înălțime/1,5 m lățime/1,5 m adâncime”
in general dimensiunile tridimensionale sunt lungime, latime, inaltime “Adancimea” este tot pe aha OZ asa ca va fi considerata inaltime, va sugerez sa modificati adincime cu lungime :-p
PUMA The Creative Factory & Let’s Do It, Romania! « Let's Do It, Romania! – Blogul
Posted at 01:17h, 24 May[…] 0 Comments Echipa Let’s Do It, Romania! împreună cu PUMA, a organizat concursul „PUMA The Creative Factory”, dedicat oamenilor talentați, pasionați de artă, design, arhitectură și cu suficientă […]