Donează pe Indiegogo.com pentru aplicația care curăță România de deșeuri - Let's Do It, Romania!
12494
post-template-default,single,single-post,postid-12494,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode_popup_menu_push_text_right,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,transparent_content,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-13.5,qode-theme-bridge,qode_advanced_footer_responsive_768,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.5,vc_responsive

Donează pe Indiegogo.com pentru aplicația care curăță România de deșeuri

Donează pe Indiegogo.com pentru aplicația care curăță România de deșeuri

cover-comunicat



După ce a reușit să implice 1 milion de voluntari în cea mai mare mișcare socială din țară, echipa “Let’s Do It, Romania!” face următorul pas în curățarea României de deșeuri. Susținătorii campaniei sunt invitați să doneze începând de astăzi pe Indiegogo.com pentru aplicația și platforma software “Let`s Do It!”.


“Aplicatia “Let`s Do It!” te ajută sa marchezi pe hartă oricând, orice deseu întâlnit in oras sau în natură pentru ca, apoi, să fie transformată într-o sesizare către autoritățile în măsură să o curețe. Echipa “Let`s Do It, Romania!” va monitoriza fiecare sesizare pentru a primi un răspuns în maximum 30 de zile, durata prevazută de lege, iar voluntarul va primi constant mesaje cu statusul sesizării, până când zona este curățată. Astfel, vrem să încurajam românii din întreaga țară să ia inițiativa ori de câte ori găsesc deșeuri ilegale, printr-un instrument prietenos și ușor de folosit, care răspunde întrebării: ce pot face eu, ca cetățean, ca să curăț România de deșeuri?”

a declarat Anca Baniță, Communication Manager “Let`s Do It, Romania!”.



app process infographic_ro-02
Pentru a crea aplicația, echipa “Let`s Do It, Romania!” a realizat un parteneriat cu compania de software QUALITANCE, care va dona câte un dolar pentru fiecare dolar donat de societatea civilă. Pentru a acoperi suma de bani necesară, românii sunt invitați să doneze pe platforma de crowdfunding Indiegogo.com la acest link pentru a strânge 36 170 de dolari, sumă care include atât costuri de dezvoltare și lansare a aplicației și platformei, cât și costurile campaniei de crowdfunding.


“Realizarea unei astfel de aplicații de mobil, care are în spate 2 platforme online, Harta Deșeurilor și Registrul de sesizări către autorități, cu toate informațiile despre coordonatele GPS ale fiecărei autorități publice locale din România, presupune un efort logistic și financiar pe măsură. Vrem să punem la punct un sistem complet, ușor de utilizat și care funcționează perfect, pentru ca cetățenii României să aibă încrederea că solicitarea lor primește un răspuns și motivația de a acționa atunci când descoperă o zonă poluată cu deșeuri. Pentru ca acest lucru sa devină posibil, avem nevoie de donațiile voastre, ale voluntarilor “Let`s Do It, Romania!”, care ați crezut în noi încă de la început. Haideți să ne unim din nou pentru o cauză comună!”

a declarat Andrei Coșuleanu, Director Executiv “Let`s Do It, Romania!”



Campania de crowdfunding continuă timp de 40 de zile, iar fondurile strânse vor fi destinate dezvoltării aplicației “Let`s Do It!” în România, pentru a fi preluată, în viitor, și de alte țări din „Let`s Do It, World!”, comunitatea internațională care a implicat până în prezent 112 țări și 11 milioane de voluntari pentru o planetă curată.



Dacă vrei să te implici în campania de crowdfunding “Let`s Do It, Romania!”, iată ce poți face:

• Donează pe Indiegogo.com și alege-ți cadoul eco preferat!
• Trimite mesajul familiei tale, colegilor și prietenilor tăi și invită-i să ne susțină!
• Dă “join” evenimentului de pe Facebook și invită-ți prietenii și familia să susțină cauza!
• Dă “share” evenimentelor si postărilor “Let`s Do It, Romania!” pe Social Media: Facebook, Twitter, Linkedin



Toate detaliile despre campanie se regăsesc pe site-ul Indiegogo.com.



Hai să curățăm lumea împreună! Let`s Do It!

1Comment
  • Categoria E Chestionare
    Posted at 01:52h, 08 June Reply

    Este cel mairelevant text despre Donează pe Indiegogo.com pentru aplicația
    care curăță România de deșeuri . Mult success!

Post A Comment