25 Jul Austral Trade susţine Let’s Do It, Romania!
Austral Trade, companie cu 17 ani experienţă şi lider în distribuţia produselor de birotică şi papetărie, vine în intâmpinarea clienţilor săi cu cele mai valoroase soluţii pentru birou.
În anul 2010 Austral Trade a implementat “Politica in domeniul calităţii, mediului, sănătăţii şi securităţii ocupaţionale”, al cărei obiectiv este, printre altele şi conservarea şi protecţia mediului înconjurător.
Astfel, compania îşi propune reducerea cantităţii de deşeuri generate, colectarea selectivă , valorificarea deşeurilor şi eliminarea lor prin centre specializate. Un alt scop important al companiei este educarea, instruirea, conştientizarea şi motivarea personalului pentru crearea culturii organizaţionale de protejare a mediului.
Obţinerea certificatului de calitate pe mediu ISO 14001:2004 a determinat interesul Austral Trade de a se implica în acţiuni ce au ca scop protejarea mediului înconjurător. Primul pas l-a reprezentat parteneriatul cu Let’s Do It, Romania!, prin susţinerea proiectului cu produse de papetărie şi implicarea voluntarilor pentru ziua de curăţenie.
Mulţumim companiei Austral Trade pentru suport şi credem într-o colaborare pe termen lung!
No Comments