Sapte Seri susține cauza Let’s Do It, Romania! După cum probabil știți deja, Șapte Seri este ghidul săptămânal de informație culturală și petrecere a timpului liber, distribuit gratuit în 45 000 de exemplare în peste 800 de locații din București.
Revista a apărut pe 12 iunie 1998, având 16 pagini color, un tiraj de 17 000 de copii și a fost distribuită în aproximativ 60 locuri. În cadrul listei de distribuție se regăsesc cinematografele, teatrele, centrele culturale, universitățile, restaurantele din centrul Bucureștiului, fast food-urile, centrele de afaceri, hotelurile etc. Cu alte cuvinte, este mediul perfect pentru a distribui informații despre Let’s Do It, Romania!
Cu o prezență de peste 12 ani pe piața bucureșteană, revista Șapte Seri se adresează unui public variat: tineri și maturi, bucureșteni, dar și cei care sunt în trecere (străini sau provinciali), bărbați și femei, persoane active care își petrec timpul liber în oraș.
Din martie 2000 tirajul a crescut de la 30 000 exemplare la 60 000 exemplare, iar din februarie 2010 a trecut la 45000 de exemplare, cauza fiind criza economică generalizată în toate sectoarele vieții publice și private. Revista este auditată de către BRAT, fiind una dintre primele publicații care a susținut acest organism de certificare.
Repetând experiența din anii precedenți și în acest an, în perioada estivală (iunie-august) revista va apărea și pe litoral în același format (revista 2 în 1, cu două coperte 1 și secțiuni dedicate evenimentelor ce se desfășoară pe litoral, în fiecare stațiune).