20 Sep Kaufland se alătură Echipei Naționale de Acțiune
Cu peste 1000 de magazine în Europa, compania Kaufland a deschis primul magazin în România în urmă cu 6 ani şi numără în prezent mai mult de 60 de magazine la nivel naţional, în care lucrează peste 9100 de angajaţi. Anul acesta, Kaufland România a decis să se alăture şi să se implice activ în cauza Let’s Do It, Romania! .
Politica de responsabilitate socială a hypermarketului este similară valorilor promovate de Let’s Do It, Romania! Kaufland consideră că doar a vorbi despre protejarea mediului înconjurător nu este suficient, iar prin implicarea în acest proiect nu vor deveni cel de al „doisprezecelea jucător al adversarului”. Una dintre principalele preocupări ale companiei este utilizarea eficientă a resurselor naturale disponibile, prin minimizarea impactului negativ asupra mediului înconjurător.
Kaufland România promovează păstrarea şi protecţia mediului. Eliminarea, separarea şi reciclarea deşeurilor sunt măsuri luate pentru protejarea practică a mediului. În acest sens, în Kaufland folosim la transportul mărfurilor sisteme de ambalare returnabile, materialele de birou sunt colectate selectiv în vederea reciclării, în magazinele şi centrele noastre de logistică utilizăm tehnologii moderne, eficiente energetic.
Mulțumim Kaufland pentru sprijinul acordat Let’s Do It, Romania!
No Comments