19 Jul Echipa “Let`s Do It, Romania!” a început cartarea naţională!
Bucureşti, 18 iulie 2011
Pe data de 18 iunie s-a dat startul cartării pentru “Let`s Do It, Romania!”, ediţia 2011! În aproape toate judeţele au avut loc deja conferinţe de lansare ale proiectului şi de deschidere a cartării. Cartarea va avea loc în perioada 18 iunie – 4 septembrie, iar calendarul complet al acţiunilor este disponibil pe site-ul proiectului.
Cartarea presupune determinarea mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. Obiectivul final al cartarii este Harta Deşeurilor, instrumentul cheie pentru organizarea voluntarilor pentru ziua de curăţenie. Harta Deşeurilor va sta la baza Registrului Naţional al Deşeurilor, gândit ca un instrument de monitorizare a zonelor cu probleme din România, util pentru autorităţi şi organizatori.
Noutatea principală din acest an este reprezentată de noul sistem de cartare, care va fi bazat de data aceasta pe “zone de cartare”, de aproximativ 3×3 km fiecare (numite şi griduri). Fiecare voluntar care se înscrie pentru cartare îşi va alege zone de cartare proprii, iar raportarea se va face încărcând pe intranetul proiectului informaţiile de pe teren. Noul sistem permite calcularea procentajului cartat din fiecare judeţ, dar şi alocarea resurselor în zonele cu probabilitatea cea mai mare de a exista gunoi.
Procesul de cartare se desfăşoară astfel:
1. voluntarii se înscriu pentru cartare pe site-ul www.letsdoitromania.ro, unde îşi creează un cont;
2. dupa ce se loghează, voluntarii au acces la harta României, împărţită în zone de cartare, de unde îşi pot alege zone de cartare din judeţele preferate şi le pot aloca prin aplicaţia web specifică;
3. dupa alocarea unei zone, voluntarii primesc un pachet de cartare, care conţine:
- hărti ale zonei (în detaliu şi în context), detalii despre localizare, puncte de reper, elemente naturale şi de infrastructură care străbat zona (râuri, lacuri, păduri, drumuri, localităţi apropiate ş.a.m.d)
- manualul de cartare (în care sunt menţionate instrucţiuni detaliate legate de desfăşurarea şi abordarea cartării);
4. voluntarii merg pe teren şi identifică mormanele de gunoaie din zonele alese, cu ajutorul GPS-ului. Pentru aceasta, ei vor completa o fişă de morman, cu detalii relevante pentru ziua de curăţenie: ce tipuri de deşeuri se află în compoziţia mormanului, în ce volum, dacă există elemente de dificultate în acces sau transportul deşeurilor, precum şi descrierea cât mai completă a punctelor de reper şi a modului în care se face accesul.
5. voluntarii introduc datele pentru fiecare morman cartat pe harta online, furnizând toate detaliile din fişa de morman
În afară de modalitatea clasică de cartare, voluntarii vor putea utiliza şi aplicaţiile pe telefonul mobil pentru a carta în timp real. Aplicaţiile vor fi disponibile pentru sistemele Android. Pentru iPhone, aplicaţia este deja disponibilă, mulţumită companiei Mobiversal. Informaţiile complete despre cartare se găsesc pe site-ul www.letsdoitromania.ro, la secţiunea Vreau să particip.
“Let`s Do It, Romania!” este proiectul tuturor celor care cred că în România se întâmplă şi lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus să contribuie, chiar cu foarte puţin: o singură zi, pentru o Românie curată – 24 septembrie!
Persoane de contact:
Anamaria Hâncu, [email protected], 0734 857 405
Anca Baniţă, [email protected], 0724 229 678
Site: http://www.letsdoitromania.ro
Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro
Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro
Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/
Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO
Razvan
Posted at 13:55h, 14 Augusteu nu vad nicaieri calendarul cartarii pe judete. ar trebui postat din timp. degeaba se posteaza in ultimul moment.