30 May SCRISOARE DESCHISĂ – Mesajul ONG-urilor de mediu către candidații la alegerile locale
Stimaţi candidaţi,
Ca în fiecare campanie electorală, suntem asaltați de promisiunile Dumneavoastră. În timp ce toate acestea încearcă să “dea bine”, unele dintre promisiunile pe care ni le faceți sunt toxice, adevarate bombe cu ceas, capabile sa arunce Romania in infringement si sa ne asigure ultimele locuri in Europa in continuare.
Vedem, la nivel naţional, candidaţi care folosesc taxa de salubrizare că pe o unealtă electorala sau candidati care propun construirea de instatii de incinerare a deseurilor (cu sau fara recuperare de energie) – solutii depasite, poluatoare si extrem de costisitoare.
Promisiunea de-a scuti populaţia de plata taxei de salubrizare nu este o soluţie care sa contribuie la atingerea tintelor de reciclare a deseurilor municipale asumate de România faţă de Uniunea Europeană, de 50%, până în anul 2020. În acest moment, în România, reciclarea este realizată în proporţie de cel mult 5%, colectarea selectiva este subfinantata iar informarea si responsabilizarea populatiei este esentiala.
Ţara noastră se claseaza printre ultimele ţari din Uniunea Europeană în privinţa ratei de reciclare a deşeurilor municipale, adica inclusiv a gunoiului menajer generat de gospodării, conform EUROSTAT.
Va solicităm, asadar, de urgenţă următoarele măsuri:
- Asumarea unor tinte locale de prevenire si reducere a cantitatilor de deseuri generate, precum si de reciclare, totalizand cel putin 50% din totalul cantitatii generate, masurate prin reducerea REALA a cantitatilor de deseuri eliminate prin depozitare. Aceasta asumare este eseniala a fi realizata pe toata perioada mandatului, pana in 2020, pentru a putea evita infringementul deja anuntat de Comisarul European pentru Devoltare Regionala, care va penaliza toti cetatenii Romaniei;
- Implicarea activa a cetatenilor si a altor actori relevanti (institutii publice din subordine – primarie, spitale, scoli – autoritati de mediu, reciclatori, companii, colectori informali, ONG-uri, presa, public etc) in toate etapele de elaborare si implementare a strategiei de gestionare a deseurilor, la nivel local;
- Transparenţă privind contractele de salubrizare pentru perioada 2016 – 2020;
- Includerea în contractele de salubrizare a obligativitatii colectării şi ridicării separate a deşeurilor, programate in zile diferite, în funcţie de tipul de fracţie: reciclabile, bidegradabile şi fracţie reziduală/mixta;
- Asigurarea infrastructurii de selectare a deseurilor la sursa, in locuinta cetateanului, pe cel putin trei fractii: reciclabile, bidegradabile şi fracţie reziduală/mixta, in mod complementar Sistemului local de Management Integrat al Deseurilor (SMID) si desfiintarea tubulaturilor (tobogane) din interiorul blocurilor si amenajarea lor in exterior, facilitand in acest mod colectarea selectiva si eliminand impactul negativ asupra sanatatii publice;
- Includerea, în caietele de sarcini pentru licitarea serviciilor de mentenantã a spatiilor verzi, a obligatiei utilizării de îngrasamânt organic, în vederea încurajãrii selectãrii, colectãrii si tratării fractiei biodegradabile prin compostare sau conversia in biogaz;
- Reducerea generarii de deseuri prin masuri simple si eficace (de exemplu: utilizarea în şcoli şi instituţii publice a veselei şi tacâmurilor refolosibile sau compostabile, obligativitatea reducerii hartiei tiparite sau copiate in institutiile publice, stimularea consumului de produse vrac sau cu un ambalaj redus etc);
- Sustinerea agentilor economici care produc sau distribuie produse sau materiale refolosibile, reparabile, reciclabile sau compostabile (ex. producatori/furnizori de pungi/plase refolosibile sau compostabile, scutece compostabile etc) prin accesarea schemelor de ajutor de minimis;
- Interzicerea construirii incineratoarelor pentru deșeuri municipale și asimilabile, cu sau fără recuperare de energie, întrucât incineratoarele au un impact negativ major asupra sănătății publice, economiei si bugetelor locale și a mediului înconjurător;
- Expunerea publică a unui punct de vedere oficial privind modul si performantele vizate privind de valorificare a deşeurilor în cazul câştigării unui mandat pentru perioada 2016-2020.
Vom monitoriza situația la nivel național până în anul 2020 și vom face publice situația fiecărei primării din România. Vom arăta care primări are un plan sustenbil pentru managementul deșeurilor și care sunt situațiile ce nu au ca scop managementul sustenabil al deseurilor și atingerea țintei de reciclare de minim 50%.
Solicitam, de asemenea, Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor – prin agentiile din subordine – sa monitorizeze performantele autoritatilor locale in ceea ce priveste gestionarea deseurilor, sa aplice masuri ferme de descurajare a eliminarii acestora prin depozitare sau incinerare și să publice periodic clasamentul primăriilor din punct de vedere al performanțelor privind gestionarea deșeurilor.
Urmărim cu interes programul Dumneavoastră și, mai ales, rezultatele acestuia, privind gestionarea deșeurilor în cadrul comunității pe care vă angajați să o gospodării.
Semnatari:
Let’s Do It, Romania!
Reteaua Zero Waste Romania
Asociatia ARIN
Asociația Biosilva
Asociatia EcoBucovina
Asociaţia Energy Justice (E-JUST)
Asociatia Econatura Prahova
Asociația Ecologistă Floare de Colt
Asociatia GAL Ruralis
Asociatia NeuerWeg
Asociatia Mai Bine
Asociatia Pro Mediu Timis
Asociaţia România în Tranziţie
Asociația Start Focus
Asociatia Viitorul in Zori
Clubul de Cicloturism Napoca
Centrul pentru Resurse Civice
Consiliul Consultativ de Locatari “Steaua Fratelia”, Timisoara
Grupul de actiune RIOT
Grupul Informal de Acţiune Bistriţa – Tărpiu
Grupul Informal Giroc
Grupul Informal de Acțiune Salvați Fărcașa
Institutul de Cercetare in Permacultură
Institutul pentru Ecoinovare
Rezistenta Tomesti
Societate Organizată Sustenabil (SOS)
Coalitia pentru Mediu din Romania
Asociația Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Asociația Ecoteca
Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă “Alutus”
WWF Romania
FundațiaTerra Mileniul III
Asociația “Floarea Reginei” Sinaia
Asociația BioSilva
Clubul de Cicloturism “Napoca”
Asociația pentru Protecția Liliecilor din România
Asociația ECOS Dolj
Fundația Acțiunea Ecologică
Asociația Ecologică TURISMVERDE
Asociația Strawberrynet
Asociația pentru Dezvoltare “DUNAREA DE JOS”, Calarăși
Asociația Sighișoara Durabilă
Viitor Plus
Asociația Română de Permacultură
Fundația Activity Reșița
Asociația Mai Bine Iași
Asociatța Salvați Dunărea și Delta
Asociația GreenItiative
Asociația AGENT GREEN
Asociația Kogayon
Asociația Natura Transilvaniei
Asociația 2 Celsius
Asociația Bankwatch România
Fundația Eco-Civica
Asociația MaiMultVerde
Reper 21
Ateliere fără Frontiere
EcoBucovina
Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile
###
Contact:
Andrei Cosuleanu, Director Executiv, Let’s Do It, Romania!
[email protected], 0752 247 585
No Comments