07 May ”Let’s Do It, Romania!” în Vama Veche
În ziua de 30 aprilie, în colaborare cu “Let’s Do It, România!”, s-a desfășurat programul ESN SocialErasmus România: ”Let’s Do It, World!”, cu scopul de a curăța plaja din Vama Veche după unweek-end de distracție. Evenimentul a fost unul pilot al Zilei Generale a Curățeniei desfăşurat de “Let’s Do It, România!”, care anul acesta va avea loc pe 12 mai 2012.
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, studenții ERASMUS veniți în România s-au bucurat de zilele libere de 1 Mai, la fel ca foarte mulți români: la mare! În perioada 28 aprilie – 2 mai 2012, Erasmus Student Network (ESN) România a organizat evenimentul național ”1 Mai în Vamă Veche!” pentru a oferi studenților din străinătate șansa de a cunoaşte obiceiul studențesc foarte îndrăgit de către tinerii români. Astfel, pe plaja din Vama Veche, au stat împreună la soare, studenții ERASMUS veniți să studieze în țară la Universitățile din București, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, şi Brașov. Programul pregătit de către voluntarii ESN România a îmbinat distracția cu spiritul civic. Participanții au vizitat orașele Constanța și Balchik, au participat la concursuri sportive pe plajă, seri interactive și multiculturale, fie la un foc de tabără, fie în cadrul petrecerilor din cluburile partenere.
Cluburile Expirat si Goblin din Vama Veche au găzduit petrecerile ”ESN România Party Responsible”, ce cuprind o campanie de responsabilizare socială a Pernod Ricard, realizată în colaborare cu ESN, promovând astfel un consum moderat de alcool și un comportament civilizat.
Alaturi de noi, ca si parteneri, i-am mai avut pe: Primăria Limanu, Serviciul Comunitar de Utilități Publice de Interes Local Limanu, Administrația Bazinală de Ape Dobrogea – Litoral, Radio România Cultural, Radio România Actualități, România Pozitivă, Lume Bună!, AIESEC România, EvenimenteStudentesti.ro, NAPOMUN, Pernod Ricard, Club Goblin si Club Expirat.
Curatenia din Vama Veche a fost o incalzire pentru ziua de 12 mai!
“Let`s Do It, Romania!”
###
„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi. În 2010 şi 2011, în cele 2 ediţii organizate până în prezent, peste 500 000 de voluntari au participat în Ziua de Curăţenie Naţională. In 2012, Ziua de Curăţenie Naţională este 12 mai, zi în care România va face curăţenie alături de Bulgaria, Republica Moldova şi Turcia, ca parte din iniţiativa globală Let`s Do It World! Peste 100 de țări din întreaga lume vor organiza o zi de curățenie generală, în perioada 24 martie-25 septembrie.
Pentru mai multe informații, persoanele de contact sunt:
Anamaria Hâncu, [email protected], 0734 857 405
Anca Baniţă, [email protected], 0724 229 678
Site: http://www.letsdoitromania.ro
Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro
Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro
Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/
Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO
No Comments