11 Mar Încep acţiunile de cartare – 20-21 martie la CLUJ
Echipa „Let’s Do It, Romania!” va începe cartarea, una dintre cele mai importante etape ale proiectului care îşi propune să cureţe întreaga ţară de gunoaie într-o singură zi. Fiecare român înscris pentru cartare reprezintă încă un pas făcut împreună pe drumul spre îndeplinirea obiectivului comun – România curată. Ajută-ne să punem la cale cea mai mare acţiune de voluntariat din România! Putem stabili un nou record – România este cea mai mare ţară din Europa care organizează acest proiect!
Primul judeţ ales pentru această activitate este Cluj, fiind judeţul cu cel mai mare număr de voluntari înscrişi (130) prin intermediul formularului de pe site. Acţiunea va avea loc în weekend-ul 20-21 martie, judeţul fiind împărţit în 5 zone geografice distincte.
Cartarea presupune determinarea mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. Rezultatul final al acestei acţiuni este realizarea hărţii deşeurilor din România, în baza căreia vor putea fi estimate resursele necesare pentru reuşita proiectului, inclusiv numărul de voluntari necesari în ziua de curăţenie. Tot pe baza acestei hărţi va fi solicitat sprijinul concret al autorităţilor, companiilor private şi al publicului. Cartarea este o etapă cheie în evoluţia proiectului „Let’s Do It, Romania!”, în lipsa căreia acţiunea din ziua de curăţenie ar fi imposibilă.
Procesul de cartare se desfăşoara astfel: voluntarii sunt organizaţi în echipe de câte 2 persoane, se deplasează cu maşinile şi GPS-urile proprii, determină cu ajutorul GPS-ului coordonatele mormanelor de gunoi şi notează pe formular caracteristicile deşeurilor, toate aceste informaţii fiind încărcate ulterior în soft. Informaţiile complete despre cartare se găsesc pe site-ul www.letsdoitromania.ro, la secţiunea Implică-te.
Echipa „Let’s Do It, Romania!” cere sprijinul tuturor românilor pentru etapa de cartare, etapă care va rezolva multe dintre necunoscutele proiectului. Toţi cei care dispun de GPS, maşină, timp liber, energie şi, mai ales, cei care doresc să vadă România curată, sunt încurajaţi să se înscrie pe site, la secţiunea Implică-te.
uberVU - social comments
Posted at 13:41h, 11 MarchSocial comments and analytics for this post…
This post was mentioned on Twitter by LetsDoItRo: Incepem cartarea! Primul judet: Cluj, weekend-ul 20-21 martie! http://sp2.ro/fdbb9b…