10 Sep ECO-X oferă 100.000 de saci pentru voluntarii participanți la Ziua de Curățenie Națională!
SC ECO-X SA este o companie specializată în preluarea responsabilității privind reciclarea ambalajelor producătorilor și importatorilor de pe întreg teritoriul României.
Compania susține mișcarea Let’s Do It, Romania! încă din primul an, din 2010, oferind sprijin în fiecare ediție a Zilei de Curățenie Națională.
“Putem spune în acest moment că am susținut proiectul “Let’s Do It, Romania!“ încă din 2010, de la debutul în țară și până în prezent. Dacă în 2010 am fost implicați în organizarea acestui proiect în Romania, acum susținem proiectul din poziția de partener, acordându-le organizatorilor un sprijin de 100.000 saci menajeri destinați colectării deseurilor.”
Instrumentele prin care reușesc să gestioneze realizarea obiectivelor de reciclare a ambalajelor introduse pe piață sunt cele de urmărire a fluxului de deșeuri de ambalaje, prin intermediul partenerilor colectori, valorificatori și reciclatori, derularea de programe educaționale, de conștientizare și de informare privind modul de colectare selectivă a deșeurilor, astfel încât să fie împiedicată depozitarea la groapă a deșeurilor reciclabile și direcționarea acestora către reciclare.
Un alt instrument este acela de a susține colectarea deșeurilor cu pubele, mașini și saci menajeri și susținerea reciclării deșeurilor cu infrastructura tehnică specifică.
Companiile care introduc pe piață bunuri ambalate au obligația să recicleze 60% din această cantitate. ECO-X ajută la realizarea acestor obligații către Administrația Fondului de Mediu prin încheierea unui contract de “Preluare de responsabilitate”, oferindu-le astfel posibilitatea gestionarii în mod responsabil a deșeurilor de ambalaje.
No Comments