Norme de siguranta Let's Do It, Romania! 2021 - Let's Do It, Romania!
18375
page-template-default,page,page-id-18375,ajax_fade,page_not_loaded,,qode_popup_menu_push_text_right,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,transparent_content,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-13.5,qode-theme-bridge,qode_advanced_footer_responsive_768,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.5,vc_responsive

Norme de siguranta Let’s Do It, Romania! 2021

 

 

Norme de siguranţă Let’s Do It, Romania!

  • Prezentele norme de siguranţă trebuie citite şi însuşite de toţi cei care iau parte la acțiunea de curățenie organizată sub egida „Let’s Do It, Romania!”.
  • Liderul de echipă are datoria de a prezenta aceste norme membrilor echipei sale şi de a se asigura de buna şi deplina înţelegere a acestora.
  • Toţi membrii echipei trebuie să evite să se expună riscurilor, să se protejeze pe sine şi să aibă grijă de cei din echipa din care fac parte, conform prezentelor norme.

 

 

Măsuri COVID-19

  • Pe toată durata acțiunii voluntarii vor purta maști de protecție astfel încât sa le acopere nasul și gura;
  • Voluntarii trebuie să aibă soluții pentru dezinfectarea mâinilor;
  • Fiecare participant trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 1 m față de ceilalți participanți.
  • Este interzisa organizarea de actiuni de curatenie in localitatile cu o incidenta la 14 zile mai mare de 3/1000 de locuitori.
  • Este interzisa orgzanizarea de actiuni de curatenie cu mai mult de 100 de participanti/zona in localitatile cu o incidenta la 14 zile mai mica de 3/1000 de locuitori, dar mai mare de 2/1000 de locuitori.
  • Este interzisa orgzanizarea de actiuni de curatenie cu mai mult de 500 de participanti/zona in localitatile cu o incidenta la 14 zile mai mica de 2/1000 de locuitori.

 

 

Dispoziții generale

Echipament

  • Sugerăm dotarea cu spray-uri sau creme cu protecţie solară şi împotriva ţânţarilor, căpușelor şi a altor insecte şi utilizarea acestora înainte de începerea activităţilor, dar şi pe întreaga durată a acestora.
  • Voluntarii trebuie să aibă îmbrăcăminte adecvată acestui tip de activitate. Vom folosi pantaloni lungi sau jampieri înalţi pentru a ne proteja împotriva zgârâieturilor. Vom aplica spray-uri şi creme împotriva insectelor pe pielea piciorului. Este indicat să avem haine deschise la culoare pentru a identifica mai ușor insecte care se cațără pe noi, iar materialul din care sunt realizate aceste haine să fie alunecos pentru a nu favoriza căţărarea. Spray-urile de protecție este indicat sa fie aplicate şi pe suprafaţa jampierilor, pantalonilor până la nivelul genunchilor.
  • Voluntarii trebuie să aibă îmbrăcăminte adecvată condiţiilor meteorologice (e.g. ploaie, vânt, soare);
  • Încălţămintea trebuie să protejeze piciorul (spini, ţepi, teren accidentat, pietre) şi să fie comodă, permiţând o activitate susţinută timp de 6 ore;
  • Este interzisă orice fel de încălţăminte cu toc, sandale sau şlapi de plajă;
  • Sugerăm accesorii (cercei, brăţări, lănţişoare) cât mai simple sau chiar evitarea lor;
  • Sugerăm folosirea unor ghiozdane/rucsacuri uşoare, cu strictul necesar: apă, mâncare, ciocolată, bomboane sau alte alimente care să ofere energie, obiecte igienice;
  • Activitatea va fi considerabil îngreunată de un ghiozdan prea încărcat sau de obiecte care nu permit folosirea ambelor mâ

 

Protecţie personală pe durata desfăşurării activităţii

  • Purtarea mănuşilor de cauciuc în procesul de colectare este obligatorie;
  • Se vor manipula cu maximă atenţie obiectele care prezintă un pericol (ascuţite, contondente, substanţe toxice sau materiale în poziţii instabile); Voluntarii trebuie să evite zonele periculoase! (e.g. zone abrupte, carosabilul)

 

Stare medicală / efort fizic

  • Este recomandat ca toţi participanţii la eveniment să fi mâncat de dimineaţă pentru a le permite o activitate susţinută pe parcursul activității.
  • Ţinând cont că în cadrul evenimentului activităţile desfășurate se rezumă printre altele la urcat şi coborât, mișcări de aplecare repetată, etc., este recomandat ca alimentele consumate înainte de eveniment să fie bogate în fibre si carbohidraţi, în timp ce grăsimile să fie reduse, chiar eliminate în dimineaţa respectivă. De asemenea, este indicat să vă hidrataţi înainte cu minim 500 ml apă, limonadă sau alte sucuri naturale.
  • Persoanele care suferă de o anumită afecţiune (cardiaci, hipertensivi, astmatici etc.) trebuie să comunice Liderilor de echipă aceste informaţii;
  • În momentul în care voluntarii resimt o stare accentuată de oboseală sau leşin, vor întrerupe activitatea şi se vor adresa Liderului de echipă;
  • În caz de accidente, voluntarii trebuie să anunţe Liderul de echipă indiferent de gravitatea acestora;
  • Liderul de echipă va avea o trusă medicală de urgenţă;
  • În cazul unui accident major, apelaţi de urgenţă serviciul 112 şi informaţi un reprezentant LDIR;
  • Dacă observaţi lipsa unui coleg de echipă, anunţaţi de urgenţă Liderul de echipă; activitatea de colectare a deşeurilor va înceta până la găsirea acestuia;

 

Voluntari minori

  • Pentru a putea participa, voluntarii minori trebuie să prezinte un acord semnat de părinte, tutore legal;
  • Participanţii care nu au vârsta de 16 ani împliniţi trebuie să fie însoţiţi de un părinte, tutore legal sau un cadru didactic;
  • Voluntarii minori nu vor atinge obiectele periculoase (ascuţite, contondente, instabile)!

 

Dispoziţii speciale

  • Este strict interzis consumul de băuturi alcoolice şi /sau a substanţelor stupefiante cu 12 ore înainte şi în timpul desfăşurării activităţii(*);
  • Este strict interzisă aducerea de injurii, folosirea unui limbaj tendenţios sau un comportament abuziv şi neadecvat faţă de persoanele cu care interacţionaţi pe parcursul proiectului(*);
  • În cazul descoperirii unui cadavru uman se va anunţa de urgenţă serviciul 112 şi se va aştepta echipajul de poliţie în vecinătatea locului respectiv; de asemenea, se va informa un reprezentant LDIR;
  • În cazul descoperirii unui proiectil nedetonat, voluntarii se vor indepărta la o distanţă considerabilă de locul respectiv şi vor anunţa de urgenţă serviciul 112; de asemenea, se va informa un reprezentant LDIR; sub nicio formă nu se vor mişca respectivele obiecte.

(*) Organizatorii, precum şi Liderul de echipă au dreptul de a exclude din echipă persoana sau persoanele care nu respectă această normă.

 

Acțiuni premergătoare:

  • Ne vom seta o locaţie sau o zonă în care să existe cel puţin un drum de acces. În urma curăţeniei este nevoie ca autospecialele companiilor de salubrizare să poată ajunge.
  • Ne vom asigura că atat noi, cât și restul persoanelor care participa la acțiunea de curățenie nu suferă de boli care îi împiedică să fie apti pentru acest tip de acţiune.
  • Ne vom asigura că toată lumea este odihnită corespunzător și nu este sub acţiunea băuturilor alcoolice şi a substanţelor stupefiante. De asemenea, consumul acestora pe întreaga desfășurare a acțiunii de cartat este strict interzisă.
  • Dacă observăm o persoană din grupul din care facem parte sau dintr-un alt grup, că nu se simte bine, este palid, transpiră excesiv, are un comportament ciudat, privire pierdută, nu se poate exprima corespunzător, etc. îi oferim sprijin sau prim ajutor (dacă suntem în măsură să o facem) și anunţăm de îndată liderul de echipă.
  • Daca observăm o persoană care consumă băuturi alcoolice sau substanşe stupefiante anunţăm de asemenea liderul de echipă.
  • Vom avea grijă să avem o trusă de prim ajutor cu noi, protecţii împotriva razelor solare (haine care să acopere pielea, șepci, pălării, crème și spray-uri cu SPF corespunzător, ochelari de soare)
  • Ne vom asigura că avem suficiente lichide pentru a evita deshidratarea
  • Ne vom asigura că avem niște produse ce conţin zahăr pentru a evita scăderile de glicemie
  • Ne vom asigura că avem bateria incărcată la telefon, eventual o baterie externă (care să fie de asemenea încărcată)
  • Ne vom asigura că avem cu noi crème şi spray-uri de protecţie împotriva ţanţarilor, căpușelor şi a altor insecte

 

În timpul curaţeniei:

  • Ne vom deplasa în grupuri de minim 2 persoane. Acest lucru este important în caz de orice eveniment nefericit (căderi de calciu, leșin, etc) a doua persoană poate să contacteze serviciile de urgentă şi liderul de grup şi să ofere un prim ajutor ghidat prin intermediul telefonului
  • Nu ne vom avânta în zone periculoase, vom evita să intrăm în mijlocul mormanelor de gunoi, vom evita de asemenea şi obiectele ascuţite şi/sau cablurile electrice.
  • Vom păși întotdeauna pe suprafeţe solide şi nu ne vom îndepărta de potecile marcate. Vom păstra întotdeauna o distanţă de maximul 100 m faţă de drumul de acces.
  • Ne vom deplasa pe cât se poate de mult pe cărări şi poteci şi cât mai pe mijlocul acestora, evitând vegetaţ Temperatura ridicată şi zonele umede favorizează activitatea ţânţarilor, căpuselor şi a altor insecte. O parte din acestea pot transmite boli, în special căpușele.
  • Nu ne vom aventura pe domenii private, fie acestea şi păduri sau albii de lacuri, râuri. Acestea vor fi de regulă marcate cu panouri care înstinţează domeniul privat, inclusiv pădurile aflate sub administraţia Romsilva sau alte companii similare. Aceste zone nu pot fi curăţate datorită caracterului lor privat, orice aventurare în aceste zone reprezintă o încălcare de proprietate.
  • În cazul în care din anumite motive nu mai avem contact vizual sau verbal cu restul echipei, vom utiliza telefonul mobil pentru a lua legatura cu aceasta. Acţiunea de curăţenie se va suspenda automat până la întregirea echipei.
  • În cazul în care un eveniment neprevăzut are loc, se investighează evenimentul de către persoanele de faţă, se anunţă autoritaţile si se acordă primul ajutor. De îndată ce situaţia permite, se anunţă persoanele din LDIR cu privire la eveniment.