Let’s Do It, Romania continuă cartarea! Pe 22-23 mai, Constanţa este în prim-plan!


05/19/2010


“Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Ziua de Curăţenie Naţională este 25 septembrie 2010, dată la care toţi românii sunt aşteptaţi să se implice. Putem stabili un record: în acest moment, România este ţara cea mai mare care realizează acest proiect. Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

Două dintre obiectivele principale sunt curăţarea teritoriului României de deşeurile aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale şi prevenirea reapariţiei acestora, lucrări care au fost solicitate României şi de Uniunea Europeană, prin intermediul Comisiei Europene. Pentru curăţarea deşeurilor, este necesară crearea hărţii deşeurilor, hartă ce va fi obţinută în cadrul etapei de cartare. Cartarea presupune determinarea mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. Rezultatul final al acestei acţiuni este realizarea hărţii deşeurilor din România, în baza căreia vor putea fi estimate resursele necesare pentru reuşita proiectului, inclusiv numărul de voluntari necesari în ziua de curăţenie. Cartarea este o etapă cheie în evoluţia proiectului „Let’s Do It, Romania!”, în lipsa căreia acţiunea din ziua de curăţenie ar fi imposibilă.

În organizare sunt implicate până în acest moment 25 ONG-uri, 11 autorităţi centrale şi locale, o serie de persoane publice şi cel mai important, cetăţenii.

Proiectul se bucură de susținerea Ministerului Mediului şi al Pădurilor, care implică structurile sale din teritoriu – Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Administraţia Naţională “Apele Române”, cu  structurile subordonate – şi de cea a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor.

Vă invităm la conferinţa de lansare a proiectului care va avea loc sâmbătă, 22 mai, începând cu ora 10, la Hotel Ibis Constanta, Bd-ul Mircea cel Batran 38 – 41, Sala Decebal.

Programul pentru acest eveniment include:

  • ora 10:00 – 10:10 sosire invitaţi
  • ora 10:10 – 10:30 prezentare proiect
  • ora 10:30 – 11:00 discuţii referitoare la proiect
  • ora 11:00 – 11:30 discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai coordonatorilor de conducere locali
  • ora 11:30 – 12:30 instructajul voluntarilor şi împărţirea traseelor
  • ora 12:30 – 13:00 – discuţie cu echipa de coordonare locală din Constanta


Vă aşteptăm alături de noi!


Contact:

Anamaria Hâncu, anamaria.hancu@letsdoitromania.ro, 0734 857 405, echipa comunicare centru

Luiza Bota, luiza_bota@yahoo.com 0730 666 662, echipa conducere Constanţa

Site: http://www.letsdoitromania.ro

Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro

Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro

Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/




Lasă aici o părere, o idee

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*