Două mari premii pentru “Let`s Do It, Romania!” la Gala Societăţii Civile - Let's Do It, Romania!
4196
post-template-default,single,single-post,postid-4196,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode_popup_menu_push_text_right,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,transparent_content,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-13.5,qode-theme-bridge,qode_advanced_footer_responsive_768,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.5,vc_responsive

Două mari premii pentru “Let`s Do It, Romania!” la Gala Societăţii Civile

Două mari premii pentru “Let`s Do It, Romania!” la Gala Societăţii Civile

Aseară, la Opera Română, a avut loc cea de-a IX-a ediţie a Galei Societăţii Civile, cea mai importantă competiţie care premiază activitatea sectorului non-profit din România.

 

“Let`s Do It, Romania!” a urcat pe scenă de două ori, fiind premiat la ambele secţiuni la care a fost înscris în concurs. Primul premiu I a fost câştigat la categoria Comportament civic şi participare publicaă, cea mai disputată categorie din cadrul competiţiei. 38 de proiecte au fost înscrise în această secţiune a Galei, numărul cel mai mare din acest an.

 

Cea de-a doua categorie la care “Let`s Do It, Romania!” a fost marele câştigător este Proiecte şi campanii de voluntariat, secţiunea cea mai sugestivă pentru acţiunile de tip non-profit, dar şi cea mai relevantă, având în vedere specificul proiectului.

 

“Cele două premii ne bucură extrem de tare, pentru că sunt o recunoaştere a ceea ce a însemnat “Let`s Do It, Romania!” pentru societatea civilă. Ne dorim ca iniţiativa noastră să dea încredere şi altor acţiuni care au ca scop schimbarea în bine a Romaniei, pentru că am arătat că se poate şi aici, atunci când crezi şi lupţi până la capăt. Cele 2 premii câştigate vorbesc perfect despre ce înseamnă “Let`s Do It, Romania!”: comportament civic şi voluntariat, două cuvinte cheie pentru acţiunea din 25 septembrie 2010. Şi nu ne oprim, “Let`s Do It, Romania!” se întâmplă şi în 2011, aşa că îi invităm încă de pe acum pe români să intre în echipa noastra naţională! ” au declarat reprezentanţii proiectului.

 

Proiectul a fost premiat la ambele secţiuni la care a fost înscris, acesta fiind numărul maxim de înscrieri acceptate de regulamentul competitţei.

 

Gala Societăţii Civile este competiţia anuală prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, sindicate sau persoane fizice, punând astfel în valoare şi aducând un plus de vizibililitate celor mai bune iniţiative civice. Festivitatea de acordare a premiilor reprezintă un prilej şi un loc de întâlnire între cel de-al treilea sector şi reprezentanţii sectorului public şi privat.

 

“Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, care îşi propune să cureţe întreaga Românie de gunoaiele din afara oraşelor într-o singură zi. Pe 25 septembrie 2010, peste 200 000 de voluntari au participat la Ziua de Curăţenie Naţională.

 

No Comments

Post A Comment