Prioritatile tinerilor, discutate cu liderii partidelor politice. Propunerile Let’s Do It, Romania! pentru protecția mediului și managementul deșeurilor

dreamstime_xl_23390707

Credit foto: ID 23390707 © Wisconsinart | Dreamstime.com

Principalele organizații de tineret neguvernamentale, sindicale și patronale din România, semnatare ale Rezoluției Tinerilor, se vor întâlni în perioada următoare cu liderii partidelor politice, cărora le cer asumarea unei serii de măsuri în domeniul tineretului. Acestea vizează creșterea natalității, educația, condițiile de muncă, susținerea antreprenoriatului, voluntariatul, sportul școlar și universitar, mediul, combaterea discriminării și cultura, precum și o abordare integrată a acestora și un ministru al viitorului Guvern care să răspundă de tineret. Rezoluția a fost adoptată în cadrul Summitului Tinerilor, cel mai important eveniment anual al mișcării de tineret, coordonat de Consiliul Tineretului din România și poate fi consultată aici.

Inițiatorii Rezoluției Tinerilor reunesc peste 80.000 de membri în structurile lor, desfășoară activități care au impact asupra altor câteva sute de mii anual și luptă pentru interesele a peste 3 milioane de tineri. Până în acest moment sunt programate întâlniri la nivel de (co)președinte de partid cu Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE (luni, 28 noiembrie), Partidul Național Liberal – PNL (marți, 29 noiembrie) și Partidul Mișcarea Populară – PMP (miercuri, 30 noiembrie) și inițiatorii sunt în discuții și cu Partidul Social Democrat (PSD), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și Uniunea Salvați România (USR), care și-au manifestat deschiderea și urmează să fie stabilite detaliile viitoarei întâlniri. Reprezentanții tinerilor au solicitat întâlniri cu partidele care participă la alegerile parlamentare și cu președinții camerelor Parlamentului, Prim-ministrul și Președintele României.

Tinerii sunt esențiali pentru progresul României pe termen lung. Dacă măsurile care îi vizează au succes, vom vedea o creștere a natalității, mai mulți tineri care își deschid afaceri, tineri care reușesc să se angajeze, mai multă toleranță și, în general, bunăstare. Dacă nu sunt implementate măsurile necesare vom vedea din ce în ce mai mulți tineri plecați din țară, fără ocupație, extremism de diferite tipuri. România nu are o viziune clară referitoare la ce are de făcut pentru ca tinerii să ducă la dezvoltarea pe termen lung a României. Prin Rezoluția Tinerilor, ne-am propus să determinăm construirea unei astfel de viziuni, plecând de la expertiza noastră, a organizațiilor de tineret. Ne-am adresat liderilor partidelor politice și principalilor decidenți din stat și ne așteptăm ca ei să își asume direcțiile și măsurile propuse de noi, iar ulterior să le și implementeze.Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România

 

Context general: Care sunt problemele principale ale protecției mediului

 

România deține un patrimoniu natural unic în Europa. Acest patrimoniu este astăzi pus în pericol din cauza lipsa unor politici clare de conservare sau a unor politici vagi, ce lasă loc de interpretare și de neasumare a acestora. Politica de mediu este una reglementată la nivel național, dar neasumată și nerespectată la nivel local. Această politică trebuie să aibă ca scop stabilirea unor strategii clare pe termen scurt, mediu și lung, având obiective și priorități bine definite bazate pe un plan național în scopul prevenirii și combaterii poluării, a conservării resurselor și a unei dezvoltări sustenabile.

Această politică de mediu trebuie să se regăsească în toate domeniile de dezvoltare ale României, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă. Încă din 2007, România și-a asumat un set de măsuri clare privind protejarea și conservarea mediului.

Astăzi, după 9 ani, situația nu este cu mult schimbată. În continuare România nu are un program național de educație ecologică, un mecanism funcțional de combatere a defrișărilor, un sistem de trasabilitate a deșeurilor. O altă problemă nerezolvată este calitatea aerului, de multe ori peste limitele admise de legislația în vigoare.

Populația duce lipsă de informare și de educare cu privire la protejarea mediului. Actualele mențiuni de protejare a mediului din manualele școlare sunt depășite, neconforme cu realitatea, lucru pentru care de cele mai multe ori nu sunt luate în serios la școală.

Astăzi argumentele pentru protejarea pădurii nu sunt discutate la școală, deșeurile se confundă cu gunoaiele și încă se învață că acestea trebuie strânse împreună, noțiuni precum risipa, schimbări climatice, economie circulară, biodiversitate sau compostarea lipsind de cele mai multe ori din educația tinerilor. Cu toate acestea, România și-a asumat câteva obiective clare privind protejarea mediului înconjurător. Țara noastră trebuie să ajungă până în anul 2020 la un procent de reciclare de 50%.

Situația colectării selective a deșeurilor:

  • 2007 – 1%
  • 2014 – 3%
  • 2020 – 50% (obiectiv asumat de România)

Cauzele pentru actuala situație:

– Lipsa unei campanii națională de educație;

– Legislația neclară, fară a ține cont de realitatea națională;

– Lipsa finanțării clare din Administrația Fondului de Mediu a unor programe pentru sprijinirea colectării deșeurilor;

– O lipsă de colaborare între instituțiile naționale și cele locale.

 

Propunerile Let’s Do It, Romania!

 

În baza informațiilor menționate, ne dorim:

1. Declararea protecţiei mediului natural prioritate naţională și strategică pentru România, astfel încât actualul patrimoniu natural să fie benefic și generațiilor următoare. Printr-o astfel de măsură, vom crește atenția acordată fondului forestier, siguranței alimentare și conservării resurselor.

2. Crearea unui program național de educație ecologică în școli pentru responsabilizarea tinerilor privind conservarea resurselor, consumul responsabil și sănătos, încurajarea voluntariatului etc. și finanțarea acestui program prin Administaţiei Fondului pentru Mediu. Această structură a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor are nevoie urgentă de o prioritizare reală a programelor de protecţia mediului pe care le finanțează. Strategia programelor de finanțare din acest fond trebuie să fie bazată pe problematici urgente de protejare a mediului  în baza scopului și a sursei veniturilor (actualul program finanțează în special programe de tip RABLA sau îndiguiri).

3. Introducerea unui sistem de colectare diferențiată a deșeurilor, cu scopul de a crește procentul de colectare selectivă și finanțarea de stații de compost cu rol de sprijinire a reciclării deșeurilor provenite din fracția umedă.

4. Crearea un program de sprijinire a industriilor creative care au ca scop reutilizarea, repararea și recondiționarea deșeurilor.

 


Lasă aici o părere, o idee

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*