1 din 4 școli din mediul rural și peste 57.000 de elevi implicați în activități de reutilizare creativă. Cine sunt câștigătorii “Let’s Be ECO!”

În perioada ianuarie – martie 2017, echipa “Let`s Do It, Romania!” împreună cu Garda Națională de Mediu au desfășurat prima ediție a proiectului  de economie circulară “Let’s Be ECO!”. 33 de școli din mediul rural, cele mai implicate în activități de reutilizare creativă, vor primi laptopuri și birouri. Lista câștigătorilor poate fi  consultată pe site-ul “Let`s Do It, Romania!”. Premiile vor ajunge la câștigători în perioada 15 martie – 30 aprilie 2017.

În proiect au fost implicate 716 de școli din toate județele din țară, reprezentând 25% din școlile din mediul rural din România. Peste 57.820 de elevi au realizat 44.685 de lucrări din materiale reciclabile. Topul județelor ca număr de școli implicate este: Iași – 40 de școli, Bacău – 37 de școli, Suceava – 32 de școli, Galați – 30 de scoli, Dâmbovița -29 de scoli.

“Let’s Be ECO!” promovează conceptul de economie circulară, care susține dezvoltarea sustenabilă și diminuarea risipei prin consumul rațional de resurse. În competiție au participat şcoli primare, licee, şcoli de arte şi meserii şi chiar o şcoală specială aflată în sistemul de detenţie din România (Tichileşti, Brăila).

“Suntem bucuroși că un număr atât de mare de școli au răspuns pozitiv la îndemnul nostru de a economisi resursele. Concursul s-a bucurat de o popularitate care ne-a depășit orice așteptare, iar creativitatea copiilor ne-a făcut jurizarea extrem de grea.

 Pentru că încurajăm și egalitatea la șanse, în perioada 15 martie – 30 aprilie, “Let’s Do It, Romania!” va realiza un raport cu privire la situația dotărilor cu calculatoare din mediul rural din România, în vederea identificării nevoilor acestora pentru acces la educația modernă. Felicitări câștigătorilor și mulțumim tuturor școlilor participante pentru implicare!“, a declarat Andrei Coșuleanu, Coordonator de proiect “Let’s Be ECO!”.

Jurizarea participanților a fost realizată de către echipa “Let’s Do It, Romania!” și Garda Națională de Mediu. Au fost luate în considerare criterii precum creativitatea, originalitatea și complexitatea lucrărilor, dar și nevoia argumentată în formularul de înscriere și numărul de elevi participanți raportat la numărul total de elevi din fiecare unitate de învățământ înscrisă. Însumarea punctajelor a dat clasamentul celor mai implicate școli la nivel național. Așa cum a fost anunțat anterior, într-o primă fază au fost acordate 500 de laptopuri, iar restul câștigătorilor vor fi anunțați până pe 5 iunie.

Campania de încurajare a reutilizării resurselor pentru școlile din mediul rural a implicat peste 57.820  de elevi. Aceasta a inclus ateliere de reutilizare creativă a deșeurilor, în cadrul cărora copiii și-au folosit imaginația și ingeniozitatea și au făcut picturi pe teme ecologice, haine din deșeuri, origami, mașinuțe din PET-uri, roboței din doze de sucuri etc. 

“Let’s Be ECO!” este un exemplu foarte bun pentru ceea ce înseamnă conceptul de economie circulară și combaterea risipei, un subiect important și pe agenda Ministerului Mediului. Inițiativa noastră trebuie adoptată de cât mai multe instituții din România. Prin astfel de gesturi putem susține școli, grădinițe, licee din toată țara.  În foarte scurt timp, vom lansa un program de  conștientizare a populației privind mediu inconjurator. 

Felicitări Gărzii Naționale de Mediu și echipei “Let`s Do It, Romania!”, o echipă care face constant eforturi de a educa românii și de a promova un comportament responsabil față de mediu! a declarat Daniel Constantin, Vice-Prim Ministru si Ministrul Mediului.

„Ideea de a oferi școlilor din mediul rural echipamente disponibilizate susține principiul Zero Waste – Zero Deșeuri, care a generat conceptul economiei circulare. Sperăm ca iniţiativa Gărzii Naţionale de Mediu să reprezinte un exemplu de protejarea mediului și combaterea risipei şi pentru alte instituţii publice din România”, a declarat Bogdan Trif, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu.

“Let’s Be ECO!” este organizat de echipa “Let`s Do It, Romania!”, în parteneriat cu Garda Națională de Mediu și are loc în toate județele din țară. Proiectul constă într-o competiție dedicată unităților de învățământ din mediul rural. Scopul acestuia este susținerea comunităților din mediul rural prin reutilizarea resurselor.

 

 

 


Lasă aici o părere, o idee

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

14 Comentarii

  • Radu Daniela Irina says:

    Suntem fericiti ca am castigat! Scoala Gimnaziala Racaciuni din Racaciuni, Bacau

  • Carmen Zota says:

    Iasiul a avut cele mai multe scoli implicate in acest proiect…si doar o singura scoala câștigătoare!
    Ghinion!!!
    Păcat ca ne- am implicat!!!

  • Moldovan Florina says:

    Mulțumim pentru inițiativă organizatorilor, felicitări tuturor copiilor și dascălilor implicați.
    Sunt mândră de voi dragii mei elevi și dascăli de la Unirea!

  • Mariana Dusan says:

    Concursul este foarte atractiv, dar ar trebui sa fie separat pe primar , gimnazial etc.
    Pentru toti participantii ar fi necesara o adeverinta de participare macar (pentru dosarul personal).

  • Bucur Simina says:

    Felicitări câștigătorilor dar și tuturor participanților, organizatorilor care a au gândit și la copii din mediul rural și sper sa repetați concursul pt un mediu mai curat și pt egalitate de șanse la toți copii având acces la tehnologia atât de necesara!!!

  • Bucur Simina says:

    Felicitări câștigătorilor dar și tuturor participanților, organizatorilor care s-au gândit și la copiii din mediul rural și sper sa repetați concursul pt un mediu mai curat și pt egalitate de șanse la toți copii având acces la tehnologia atât de necesara!!!

  • Adrian says:

    Mai multe poze cu lucrarile copiilor , se poate ?

  • Irina Barna says:

    Cadrele didactice de la Școala Gimnazială Pișcolt, împreună cu elevii și părinții acestora suntem deosebit de fericiți pentru faptul că împreună am reușit să realizăm multe lucrări frumoase, pentru a câștiga. Avem cu toții satisfacția muncii împlinite! Mulțumim organizatorilor pentru inițiativă, vă felicităm! Tuturor câștigătorilor le dorim să se bucure de obiectele pe care le vor primi și să le folosească sănătoși!

  • Ionut says:

    Cum va puteți explica faptul ca o scoala participanta a avut absolut toți elevii scolii implicați in acest proiect 100% si nu s-a aflat printre câștigători ?
    Criteriile de departajare ar fi trebuit prezentate de la început pentru a fi totul transparent…