Ideea

Let's Do It, World!

 

Suntem cea mai mare mişcare socială din România, cu peste 1 100 000 de voluntari implicaţi în 6 ani de activitate. Viziunea noastră este o ţară cu 0 deşeuri, iar valorile noastre ca organizatie sunt:

  • Acțiune – Spiritul de Doer

Suntem oameni implicați, care “acționează” și nu doar “vorbesc despre”. Credem în puterea exemplului și mobilizăm sute de mii de voluntari în același spirit.

  • Happiness (Fericire)

Suntem pozitivi, deschiși și găsim oricând loc de o gluma. Ne distrăm unii cu alții, pentru ca ne place ce facem. Molipsim lumea cu optimism și cu încrederea că lucrurile bune sunt posibile.

  • Madness (Curaj nebun)

Spargem bariere cu idei și proiecte care nu s-au mai făcut niciodată. Avem curajul de a lupta pentru visurile noastre cu pasiune, oricât de nebunești ar părea. Gândim liber și nu ne temem sa provocam un status quo existent.

  • Echipa

Credem în “împreună” și știm că oamenii sunt sufletul oricărei mișcări. Avem încredere unii în alții, ne respectăm și avem toleranți pentru diferențele dintre noi.

  • Sustenabilitate

Suntem dedicați unei cauze care sprijină mediul și comunitatea pe termen lung. Suntem responsabili față de resurse și îi învățam și pe ceilalti să le prețuiască. Iubim și respectăm planeta Pământ.

Acesta este elementul care a declanşat această “revoluţie” în România – povestea echipei din Estonia, iniţiatorii proiectului “Let`s Do It!”. Am început în 2009, când un grup de voluntari pasionaţi, animaţi de o idee nebunească, şi-au propus să curețe România într-o singură zi. Pe parcursul unui an de pregătire, această idee ne-a însufleţit şi ne-a dat bucurie și puterea să continuăm. România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea “Let`s Do It, World!” care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări de pe întreagă planetă.

Let’s Do It, Romania!

 

Pe 25 septembrie 2010, peste 200 000 de români au ieşit să facă curăţenie, participând la cea mai mare acţiune de voluntariat organizată vreodată în România. A fost un moment extraordinar pentru ţara noastră, în care am arătat că lucrurile pozitive, de amploare, sunt posibile şi aici, atunci când românii se unesc pentru o cauză comună. Au urmat alţi 3 ani de Curăţenie Naţională, în 2011 (300 000 de voluntari), 2012 (180 000 de voluntari) şi 2013 (200 000 de voluntari). În 2016 am făcut curățenie din nou, iar 200.000 au răspuns pozitiv chemării noastre.

În total, am reuşit să implicăm în cele 5 acţiuni peste 1.400.000 de voluntari, transformând “Let`s Do It, Romania!” în cea mai mare mişcare socială din România. În perioada 2010-2017, voluntarii au reuşit să strângă peste 2.427.000 de saci de deşeuri, reprezentând 25.000 de tone. Din 2010 şi până astăzi, peste 8.500.000 de ore de voluntariat au fost dedicate proiectului. Dintre voluntarii care au participat la Ziua de Curăţenie Naţională, 650.000 au fost elevi. La nivel naţional, peste 2.500 de voluntari au făcut parte din echipa de organizare, fiind implicate toate judeţele din România.

App

Let’s Do It, App!

 

În 2015, am făcut un nou pas în curăţarea României de deşeuri: am lansat aplicaţia şi platforma “Let`s Do It, Romania!”, prin care poţi raporta zone cu deşeuri din oraş sau din natură, prin intermediul unei aplicaţii prietenoase de mobil, disponibile gratuit pe App Store şi pe Google Play. Noi transformăm raportările tale în sesizări oficiale către autorităţi şi monitorizăm rezolvarea acestora. Până acum, 8200 de voluntari digitali au descărcat aplicația, peste 400 de zone cu deşeuri fiind curăţate.

 

Alte proiecte

 

În afara acţiunilor de curăţenie naţională, echipa “Let`s Do It, Romania!” a dezvoltat şi alte proiecte de succes:

  • “Let`s Do It, Danube!” – creat cu scopul de a de a educa şi responsabiliza românii cu privire la curăţenia apelor şi în special a Dunării
  • “Let`s Do It, Corporate!” – dedicată companiilor responsabile, care îşi doresc să aibă un impact real în comunităţile în care activează, implicându-şi angajaţii în acţiuni folositoare şi creative
  • Şcoala mea Verde – competiţie dedicată unităţilor de învăţământ a căror clădire necesită consolidare).

Componenta de educare este foarte importanta pentru noi, de aceea organizam constant training-uri eco in companii si scoli si lansam proiecte cu caracter educational, asa cum este “Let`s Do It, Danube!”.


Lasă aici o părere, o idee

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

20 Comentarii

  • Ghitulescu Mariana Simona says:

    Echipa LDIR sunt cei care ne motiveaza in fiecare moment ca trebuie sa protejam mediul inconjurator. Chiar am participat la toate actiunile din judetul Mehedinti impreuna cu cadrele didactice, elevii si parintii . De la inceput au indragit aceste actiuni de voluntariat dorind in continuare sa raspunda pozitiv la toate provocarile echipei LDIR.
    Va multumim sunteti o echipa minunata!
    Felicitari!

  • Imi plac mult ideile voastre si ceea ce faceti voi,eu ma implic tot timpul in activitati de ecologizare a padurilor de exemplu,sunt curios cand veniti si la Iasi si cu ce proiecte de voluntariat.

  • Tudorancea Anisoara says:

    O actiune care trebuie sa implice cat mai multi romani.
    Vrem o Romanie curat[a cu oameni implicati si dedicati

  • Tudorancea Anisoara says:

    O actiune care trebuie sa implice cat mai multi romani.
    Vrem o Romanie curata cu oameni implicati si dedicati

  • Calin says:

    PET-uri peste tot! Am scris (probabil) ministrului mediului si primului ministru sa oblige COMERCIANTII SA IA GARANTIE LA FLACOANE DE PLASTIC.
    Pe nesimtitii care le arunca oriunde si pe care-i doare-n cot de mediu si de semeni nu-i educi decat daca-i arzi la ce-i doare mai tare – la buzunar. Degeaba facem campanii de adunare a gunoaielor pt. ca cei care le-au aruncat inteleg din asta ca pot sa se repete fara grija cata vreme se gasesc “fraieri” care sa stranga dupa ei. E un lucru firesc, simplu, fara costuri pt. guvern si cu mare castig in calitatea vietii.
    Organizati actiuni in aceasta directie si poate veti avea mai mult succes. Daca s-ar face asa ceva, n-ar mai fi nevoie sa curatam atat de des si atat de fara rost.
    Multumesc.

  • Begonia Vallejo says:

    Mi se pare foarte buna idea, vreau să colaboreze si eu cu copii si prietenii

  • Mihaela says:

    Ziua de Curățenie Națională, din data de 24 septembrie ,se va desfășura și în județul Buzău?

  • Multa Chiria says:

    Apreciez ceea ce faceți dar nu este mai corect să se doteze supermarketurile cu aparate pt deșeuri cum sunt în țările civilizate?De ce la noi nu se face așa ceva?Te duci la cumpărături îți iei sticlele.dozele le bagi in aparat si gata .

  • tot eu says:

    ecce homo: lângă aleea de intrare în scara de bloc a crescut, fără efortul vreunui locatar, un cireş sălbatic. Cât a fost coronamentul la îndemână pentru consumul cireşelor, ne-am bucurat cu toţii atât de flori cât şi de fructe. Când talia cireşului a creat dificultăţi la culesul cireşelor, colocatarii au început să taie crengile pentru a înlesni culesul. La întrebarea mea “la anu de unde veţi mânca cireşe ?”, s-au arătat ofensaţi. În anul următor, pentru că fructele erau prea sus au tăiat cireşul. Motivul: făcea umbră degeaba!
    Morala: ştiinţa gestionării resurselor nu este preocuparea oamenilor lacomi, iar imbecilităţile guvernatorilor mânaţi de lăcomia puterii distrug şansele existenţei noastre.
    Altfel, fiţi mai atenţi la semantica expresiei “let`s do it, …”

  • Suntem cu voi, veniti cu noi:
    Adeziunea Asociației Forumul Inventatorilor Români pentru:
    România competitivă:
    “un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”

    Majoritatea inventatorilor români, membri și asociați ai Forumului Inventatorilor Români, işi exprimă adeziunea totală la promovarea acestui concept.

    AFIR a actionat anticipat prin toate posibilitățile sale, la promovarea conceptului de creștere economică prin forțe proprii, utilizând creația tehnică autohtonă ca izvor al dezvoltări economice și sociale.
    În acest context, a fost conceput un “PLAN NAŢIONAL UNIC DE CREŞTERE ECONOMICĂ SUPLIMENTARĂ” (P.N.U.C.E.S.)”, pe care îl punem la dispoziția Statului Român spre analiză, îmbunătățire și implementare, ca un element component activ al planului general de dezvoltare a unei economii românești sustenabile.

    Propunem Statului Român şi Partenerilor Media, indiferent de orientarea politică, să participe constructiv la realizarea sinergiei sociale de care avem atâta nevoie.

    Enumeram doar primele trei măsuri cu caracter definitoriu pentru atingerea obiectivului propus:

    1. Promovarea conceptului de creştere economică prin creativitate tehnică
    – Pentru promovarea acestui principiu fundamental de creştere economică garantată, unanim recunoscut şi aplicat pe plan mondial de acele state cu o dezvoltare economică rapidă, coerentă, este necesară cunoaşterea fenomenului de către populaţie şi de către toţi factorii de decizie ce se pot implica activ în realizarea lui; implementarea şi promovarea invenţiilor autohtone valoroase este primul pas vizibil şi important ce trebuie facut imediat.
    – Informarea publicului larg, dezbateri, studii de caz, dintre inventatori, patronate, reprezentanţii mediului de afaceri, reprezentanţii spectrului politic, specialişti din domeniul creaţiei tehnice, investitori etc. crează condițiile de implementare firească, conștienta a invențiilor in economie.
    – Cunoaşterea si recunoaşterea fenomenului de creaţie tehnica autohtonă, declanşează pornirea acestui motor suplimentar de relansare economică, foarte putin utilizat şi care, este o sursă reală de înfiinţare a noi locuri de muncă, deschiderea unor noi nişe de piaţă şi mai ales, formarea unei pieţe de desfacere externe profitabile.

    O invenţie se identifică, prin calitatile sale, parţial sau total, cu principiile teoriei inovaţiei in creşterea economică:
    a) apariţia unui bun nou;
    b) identificarea unei metode de producţie mai eficientă, sau de organizare, pentru crearea unui produs existent;
    c) descoperirea unor noi surse de materii prime;
    d) descoperirea unei pieţe noi de desfacere a produsului.
    – Este unanim recunoscut pe plan mondial faptul că invenţiile aplicate, în toate domeniile de activitate, reprezintă embrionii creşterii economice, fără de care dezvoltarea economică şi apoi progresul societăţii nu ar fi posibil.

    2.Definitivarea oficiala de urgență a unui plan de creştere economică prin Creativitate Tehnică

    In cadrul conceptului ROMANIA COMPETITIVA, (P.N.U.C.E.S.). la elaborarea P.N.U.C.E.S. este necesară implicarea experţilor tuturor factorilor organizatorici responsabili pentru eficientizarea activităţii de creaţie tehnică autohtonă.

    3. Infiinţarea unei Agentii Naţionale de Implamentare a Invenţiilor si a Creativitaţii Tehnice.

    Agenţia are ca scop, organizarea, susţinerea, dezvoltarea şi implementarea in economia naţională a gândirii tehnice creative, a patrimoniului de invenţii valoroase şi a creaţiei tehnice in ansamblul ei, printr-o acţiune cumulativă, in consens naţional, adoptand strategii pe termen scurt, mediu şi lung, in cadrul unui plan naţional de creştere economică, ca o contribuţie practică şi eficientă la susţinerea conceptului “România competitivă”.

    Autori:
    Reprezentanţii
    Asociaţiei Forumul Inventatorilor Romani
    Prof.univ. dr. ing. Ion Sandu
    Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
    Conf. Dr. Ing. Alexandru Stanila,
    Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
    Inventator Iulian Hhornet, S.C. EcoHornet

  • Dan says:

    buna ziua,

    Sunt “cetateanul” care a curatat zona Lacul Morii de gunoaie in parc, esplanada si malul apei – 3- de saci . Continui sa o fac si cam la o saptamana zile se mai aduna 3-4 saci de gunoaie. O bucurie! As propune un proiect ce necesita 10-15 oameni de a curata si zona dinspre casele din zona. Sunt o zona de risc public de infectie si primaria S6 nu vrea sa faca nimic pentru ca ” apartine de Apele Romane”.

    contactati-ma daca vi se pare interesant si util.

    Dan

  • Mitrea Daniela says:

    De ce doar o zi pe an sa ne preocupe curatenia mediului in care traim ?Eu traiesc intr-o zona rurala in care nu mai exista o groapa de gunoi-s-a desfiintat la indicatiile Garzii de mediu – dar nu s-a inlocuit cu nimic si toata comuna arunca gunoaiele pe camp.Nu mi se pare normal asa ceva, ma doare sa stiu ca chiar eu si familia mea poluam mediul in mod constant pentru ca nimeni nu se ocupa de aceasta problema.Ce propunere ati avea pentru astfel de localitati?(si nu putine)

  • un grup de entuziasti in prag de disperare says:

    Am organizat si noi, pe plan local, numeroase actiuni de curatare….am avut la un moment dat in echipa un elev, care ne-a spus: “degeaba adunam noi, cativa oameni, ceea ce arunca o tara intreaga”…..
    Am incercat sa nu-i dau dreptate, dar undeva, spiritul practic imi spune ca ne luptam cu morile de vant….
    Parerea mea este, ca, mai mult efect ar avea educarea si constientizarea populatiei, la nivel national, prin TELEVIZOR….Scurte mesaje de educatie ecologica, gen “reclama” transmise la ore de maxima vizionare, pe programele nationale cu cea mai mare urmarire …..
    Apreciez actiunile organizate de Dvs., dar, din proprie experienta, cred ca o singura actiune de curatare pe an NU este suficienta, raman restul de 364 de zile pentru “recuperat”.
    Noi am fost pe acelasi traseu curatat dupa o saptamana si totul era la loc !!!!!!!!!
    Din pacate conceptul de voluntariat, in Romania este inca neinteles, ba chiar luat in batjocura, iar puterea exemplului nu face altceva, cel putin dupa experienta noastra, decat sa agaseze si sa “ambitioneze” si mai mult elementele negative….

  • Ana Pop says:

    Sa aveti o zi buna!
    Sunt o admiratoare a activitatilor voastre de cativa ani.
    Cred ca este momentul sa implicati Bucurestiul in cel mai mare proiect pe care il poate realiza pentru copiii sai: sa respiram un aer (decent de) curat!
    Reorganizarea traficului si infrastructurii va dura cel putin 10-15 ani.
    Gropile de gunoi de langa Bucuresti (in special Glina si Giulesti) polueaza peste 50% din polulatia orasului (vezi mirosurile din aceasta vara care au ajuns in majoritatea cartierelor din Bucuresti).
    Cred ca este momentul sa transformam in parcuri toate gropile de gunoi de langa Bucuresti si sa avem niste centrale modere de prelucrarea a deseurilor si resturilor.

  • Ileana Şerban says:

    Ideea colectării deşeurilor aruncate fără responsabilitate peste tot, este super, însă ar trebui lucrat la comportamentul iresponsabil al unora prin informări şi prin formare unor echipe de observare în localităţile sau locurile unde se constată că se depozitează deşeuri, să se discute cu acei oameni, să-i fotografieze sau filmeze şi să li se aplice sancţiuni de către autorităţile locale.